Sam Moss anunță LP-ul „Swimming” & împărtășește piesa titulară

Există o fotografie a lui Sam Moss făcută cu câțiva ani în urmă printr-o fereastră de sticlă colorată elaborată a unei biserici vechi de 170 de ani, transformată într-un loc de desfășurare a evenimentelor, în Catskills. Sam este pe scenă și încadrat de colțul jumătății inferioare a ferestrei, care este deschisă într-un unghi. Acesta îl face să pară mic și puțin neclar, dar ochiul caută și găsește, fixându-l în vedere.

Nu pot auzi muzica lui Sam fără ca această fotografie să-mi vină în minte. (Recunosc că am făcut-o eu.) El este un chitarist excelent, un textier serios și gânditor, și un cântăreț încrezător, uneori îndrăzneț. Însă toate înregistrările lui Sam—și mai ales cea mai nouă, exquisita Swimming—a reușit să construiască setări abile și eficiente pentru cântece riguros căutate—rezonanțe și lupte cu uimire și minune, teamă și disperare, fragilitate și rezistență—care reușesc să se extindă mult dincolo de cadrele lui Sam Moss, fără a-l pierde pe el în peisaj. El poate da o impresie ciudată că se află în înregistrările sale la o anumită distanță, chiar dacă performanțele sale ale compozițiilor sale sunt, evident, axa centrală în jurul căreia se învârte totul. Sam poate—Sam face—să cânte „Am ținut...”, „Am auzit...”, „Sper...”, „Încerc...”, „Dans...” etc., dar acea „eu”-itate—a cărei tranzacție este atât de des obositoare cu insistența sa cul-de-sac asupra sa—se estompează puțin, alunecând spre periferie, în timp ce încă comandă (dar nu cere) atenție. Dacă acesta pare a fi o virtute îndoielnică, luați în considerare cum un cântăreț de cântece—chiar un bun cântăreț de cântece bune—poate deveni o companie obositoare; „eu”-ul său poate deveni, dacă pot vorbi pentru mine în cuvintele lui Ed McClanahan, „prea mult pentru mine”.  

Dar pot asculta discurile lui Sam de mai multe ori. Ele nu își pierd farmecul. El este un gazdă modest și foarte ospitalier. Tind să atribui acest lucru cel puțin parțial yankeedom-ului său - născut în New England, deși acum locuiește în Virginia - și rezervei granitice particulare și ciudate care vine cu acest teritoriu, deși sunt și în gardă împotriva diminuării abilităților sale prin romanticism bazat pe loc. Îmi imaginez că aud asta, ca și Emerson, muzica lui Moss "este în dealuri", dar acelea ar fi la fel de mult din Appalachia Centrală cât și din Monadnock: redolentă a unui aer mai rar în general. Așadar, nu este specific unui anumit loc, ci specific lui Sam. El este un compozitor de cântece generoase și un creator de discuri pline de grație. Așa se întâmplă că cântecele sunt extraordinare. La fel și discurile. Swimming este cel mai bun până acum. - Nathan Salsburg

„Swimming” a fost scris într-o vară, în apropierea Oceanului Atlantic, dar nu sunt un înotător deosebit de bun și, probabil, nu este surprinzător că nu este un cântec literal despre înot. Cred că se poate inspira din abilitățile mele medii de înot, dar este mai mult o tratare incompletă despre menținerea contradicțiilor în sine. Nu știu dacă am scris vreodată un cântec care afirmă atât de clar teza sa în refren, ceea ce mă face să mă simt puțin inconfortabil.

Ca și fiecare cântec de pe acest album, „Swimming” a luat viață cu ajutorul formației din jurul meu. Grupul de bază pentru această sesiune de înregistrare a fost adunat special pentru ea și a fost compus din oameni cu care nu cântasem niciodată muzică înainte. Acest grup - Isa Burke, Sinclair Palmer și Joe Westerlund - a găsit un echilibru frumos între răbdare și aventură, în timp ce am înregistrat aceste cântece live, cu repetiții minime. A existat un sentiment profund de încredere în cameră, care a curs între noi toți și Alli Rogers și Missy Thangs (echipa de ingineri) care s-au aflat în centrul tuturor. Cred că se simte. Îmi place foarte mult clopotele pe care Joe le-a suprapus peste acesta. Molly Sarlé a venit mai târziu să-și adauge vocea inconfundabilă (una dintre favoritele mele din lume) în partea de sus a acestui și a altor cântece.